Surse: Reorganizare cu disponibilizări de personal la Primăria Sectorului 1. Șefa sindicatului, răsplătită cu un nou spor salarial de George Tuță

Proiectul de reorganizare a aparatului primarului Sectorului 1, George Tuță, este aproape finalizat, iar printre prevederi sunt menționate disponibilizări de personal, au declarat avertizori de integritate pentru „Follow The Money”.

Robert Caragea

4/29/20253 min read

Această reorganizare are loc după ce aproximativ 50 de funcționari publici, apropiați de PSD și PNL, au fost transferați sau detașați în cadrul Primăriei Sectorului 1 din primăriile sectoarelor 4, 5 și 6, de la Consiliul Județean Ilfov, din Guvern și din Parlamentul României (cei mai mulți de la Senat, angajați care au plecat de teama reformelor inițiate de Ilie Bolojan).

„Vor fi dați afară funcționari publici cu experiență, angajați în fostele administrații, care refuză să semneze ilegalitățile promovate de actuala conducere. În locul lor au fost deja aduși zeci de funcționari noi. Numai în ultima săptămână au apărut două angajate de la Senat, apropiate de PNL, provenite din Grupul de consilieri ai Președintelui Senatului și din Direcția Generală Legislativă – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic”, au declarat sursele citate.

Alți funcționari publici au explicat pentru „Follow The Money” că o parte dintre angajații Primăriei Sectorului 1 au fost transferați forțat la Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1, unde a fost instalată o nouă conducere. Peste 10 funcționari publici – printre care fosta șefă a ADP Sector 1, fostul șef al Poliției Locale Sector 1 și fostul Arhitect Șef – au fost detașați fără consimțământul lor la Ministerul Mediului.

Surse: „Sector 1 de Verde” nu mai este reprezentativ!

Avertizorii de integritate atrag atenția asupra unei probleme grave: proiectul de hotărâre al Consiliului Local Sector 1 privind reorganizarea trebuie avizat de sindicatul „Sector 1 de Verde”.

Însă acest sindicat nu mai este reprezentativ la nivelul Primăriei Sectorului 1, deoarece zeci de angajați din cadrul Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1 au demisionat, nemulțumiți de modul în care liderii sindicatului își folosesc pozițiile pentru a obține posturi de conducere și creșteri salariale.

În plus, sindicatul „Sector 1 de Verde” nu a apărat membrii care au fost jigniți public de diverși influenceri, precum Dana Budeanu, sau care au fost hărțuiți – verificați de Corpul de Control, puși să semneze zeci de note justificative pentru fiecare document, detașați forțat etc. – de către primarul George Tuță.

Recompensele Laviniei Ionescu

„Cel mai elocvent exemplu este cel al Laviniei Ionescu, președinta sindicatului ‘Sector 1 de Verde’, care în perioada 2023–2024, când ocupa o funcție de execuție, de consilier superior, a fost trup și suflet alături de PNL. După instalarea lui George Tuță, Lavinia Ionescu a fost recompensată prima dată cu funcția de șef serviciu – Serviciul Evaluarea Performanței, Guvernanță (Corp Control – n.red.) din cadrul Direcției Comunicare Strategică și Guvernanță, iar ulterior cu funcția de director general al Direcției Generale Management și Operațiuni.”

Luna aceasta, Lavinia Ionescu a primit o nouă recompensă. Primarul George Tuță i-a creat un post într-un proiect cu fonduri europene, care îi aduce un spor salarial de până la 50%. Este vorba despre rolul de Responsabil Juridic în cadrul proiectului „Dotare unități de învățământ preuniversitar de pe raza Sectorului 1 al Municipiului București”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-6189.

Proiectul, demarat în octombrie 2023 și programat să se finalizeze în septembrie 2025, se află în faza finală. Achizițiile au fost realizate, iar o parte dintre dotări au fost deja recepționate. Potrivit surselor, în această etapă nu mai este nevoie de un responsabil juridic, deoarece nu mai există activități relevante pentru acest rol. Sporul, care poate ajunge până la 50% din salariu, este acordat pentru perioada aprilie–septembrie 2025.

„Dacă era necesar, postul trebuia creat la începutul proiectului, în faza redactării contractelor de achiziții. În prezent, nu are ce face. Așteptăm să vedem ce activitate își pontează și câte ore”, explică sursele citate.

Nemulțumiri în sindicat

Pe de altă parte, membrii sindicatului „Sector 1 de Verde” formulează mai multe reproșuri la adresa Laviniei Ionescu. Pe un grup de WhatsApp al funcționarilor publici, aceștia au cerut conducerii actuale să prezinte un raport detaliat de activitate, de la înființarea sindicatului până în prezent.

Toate aceste nemulțumiri apar în contextul în care, în luna mai 2025, urmează alegerile pentru funcțiile de conducere din cadrul sindicatului „Sector 1 de Verde”, iar Lavinia Ionescu vrea să candideze pentru o nouă funcție de președinte.

Citește și:

Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro. Ajută-ne să scoatem adevărul la lumină!