Șefa sindicatului din Primăria Sectorului 1 servește interesele lui George Tuță, care a recompensat-o cu funcția de director general

Primarul Sectorului 1, George Tuță (PNL), a numit-o în funcția de director general al Direcției Generale Management și Operațiuni pe Lavinia Ionescu, fost director al unei companii municipal înființate de Gabriela Firea și susținător declarat al ministrului Energiei, deputatul PNL, Sebastian Burduja. Lavinia Ionescu este și președintele Sindicatului Sector 1 de Verde, reprezentativ la nivelul Primăriei Sectorului 1.

Robert Caragea

3/6/20253 min read

Lavinia Ionescu i-a luat locul la șefia acestei direcții generale lui Marius- Petrică Ionescu, despre care “Follow The Money” a dezvăluit că nu îndeplinea criteriile necesare pentru a ocupa această funcție. Direcția Generală Management și Operațiuni are în coordonare departamentele de economic, juridic și resursele umane, iar pentru a ocupa această funcție trebuie îndeplinite anumite criterii- studii juridice sau economice și vechimea profesională necesară în exercitarea studiilor de specialitate. Criterii pe care Marius- Petrică Ionescu nu le îndeplinea.

Lavinia Ionescu a ocupat mai multe funcții în administrația locală a Sectorului 1, începând cu mandatul fostului primar Vasile Gherasim. Ea a mai ocupat poziția de director al Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă București, înființată în timpul mandatului fostului primar general al Capitalei, Gabriela Firea (PSD).

Citește și:

Cu PNL în suflet

În perioada 2023- 2024, Lavinia Ionescu a fost trup și suflet alături de PNL. În campania electorală pentru alegerile locale din 2024, Lavinia Ionescu și-a arătat public simpatia față de candidatul PNL la Primăria Capitalei, pe contul său de Facebook ("Michiduță Mișto") afișând culoarea acestuia (turcoaz), sloganul (Schimbăm Bucureștiul) și mesajul: “Candidează un politician in care cred, cunoscându-l personal: Sebastian Burduja.”

Dar ea a avut un rol important la Primăria Sectorului 1, în calitate de membru fondator și președinte al Sindicatului “Sector 1 de Verde”, reprezentativ la nivelul Primăriei Sectorului 1. În octombrie 2024, în momentul în care consilierii locali PSD și PNL au votat Hotărârea nr. 179/25.10.2024 privind reorganizarea Aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1 al Municipiului București prin preluarea Poliției Locale Sector 1 și pentru aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale instituției subordonate Consiliului Local Sector 1 – Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă Sector 1, Lavinia Ionescu a venit în sala de consiliu local și și-a dat acordul pe acest proiect.

Asta deși propunerea era plină de prevederi nelegale, care au fost constatate ulterior de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Citește și:

Promovări în serie

Imediat după instalarea lui George Tuță în funcția de primar, Lavinia Ionescu a fost promovată repetat:

- Șef Serviciu- Serviciul Evaluarea Performanței, Guvernanță din cadrul Direcției Comunicare Strategică și Guvernanță;

- Director General - Direcția Generală Management și Operațiuni.

Cumul de funcții

Practic, în acest moment, Lavinia Ionescu este șefa Sindicatului “Sector 1 de Verde” și director general al Direcției Generale Management și Operațiuni. Vorbim de o incompatibilitate cel puțin morală, pentru că un lider de sindicat are ca scop principal protejarea drepturilor angajaților, în timp ce un director general trebuie să servească interesele companiei.

Cum șeful instituției publice/ administratorul firmei si sindicatele sunt, prin definiție, în opozitie, ar fi mai corect ca un director general din instituție sa nu fie și lider de sindicat. Aceste două roluri pot intra în conflict oricând.

Lucru care de altfel s-a și întâmplat, potrivit unor avertizori de integritate, contactați de "Follow The Money", în perioada în care Lavinia Ionescu coordona Serviciul Evaluarea Performanței, Guvernanță (Corp Control) în care a decis ca mai mulți membri de sindicat să fie șicanați și hărțuiți și să ofere note de relații la solicitarea primarului Sectorului 1, George Tuță. Ce interese servea atunci Lavinia Ionescu, ale Sindicatului Sector 1 de Verde sau ale administrației PNL care a promovat-o director general?

Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro.