„Specialiștii” de la uzina care produce muniție NATO: O fostă ziaristă, un manager de păcănele, un avocat și o asociată cu omul lui Vanghelie

Uzina de Produse Speciale Dragomirești SA este una dintre multele filiale ale Romarm SA. Obiectul principal de activitate al uzinei este „fabricarea armamentului și muniției”, mai precis grenade, bombe pentru avioane, explozivi, muniție pentru artilerie etc.

Marius Apăvăloaie

7/14/20252 min read

Recent, UPS Dragomirești a fost dată drept exemplu negativ de către noul ministru al Economiei, Radu Miruță, pentru salariile nesimțite pe care le primesc directorii și administratorii, relatează ziarul “Libertatea.”

Deținută de Ministerul Economiei (67,35%) și de Romarm SA, UPS Dragomirești are sediul social în Târgoviște și un punct de lucru în comuna Dragomirești, Dâmbovița. După ani de pierderi, uzina din Dragomirești a început să facă profit începând cu anul 2022, iar din 2023 a ieșit cu 13,6 milioane de lei pe plus.

Șefa CA, specialistă în comunicare

După o perioadă de provizorat, în luna februarie a acestui an, au fost numiți administratorii Uzinei de Produse Speciale Dragomirești SA. Declarațiile de avere ale membrilor Consiliului de Administrație nu cuprind încă veniturile obținute la UPS Dragomirești.

Gabriela Cătălina Danciu, președinta Consiliului de Administrație, este sociolog. Doamna Danciu a fost jurnalist la Cotidianul, Viața la țară și Gardianul. Apoi a cotit-o spre zona bugetară, devenind consilier la Ministerul de Interne, la SGG, la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, expert la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, director la Garda de Mediu, consilier și purtător de cuvânt al Guvernului Ponta (în 2013), consilier la Senat și ultimul post de consilier la Ministerul Economiei.

Ultima poziție a deschis pentru Cătălina Danciu ușa consiliilor de administrație în companii controlate de Ministerul Economiei. Așa a ajuns, în 2023, în CA al Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, dar a mai fost administrator special la Fabrica de Arme Cugir (o altă filială a Romarm SA) și, acum, la UPS Dragomirești.

Conform ultimei declarații de avere, doamna Danciu câștiga de la Senatul României suma de 64.497 de lei, de la Universitatea București, 43.085 de lei, de la Ministerul Economiei, 24.245 de lei și de la Șantierul Naval 2 Mai, 4.796 de lei.

Danciu este și președinta Asociației Entropia, care, în 2022, a câștigat o finanțare de 56.790 de lei, de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, pentru proiectul „Descoperă identitatea românească – proiect adresat românilor din regiunea Odesa”. Câștigul doamnei Danciu de la asociație a fost, conform contractului de muncă din 2023, de 3.744 de lei.

Soțul doamnei Danciu, Mihai Danciu, beneficiază de o pensie militară de 108.000 lei și de alți 108.226 de lei pentru că lucrează ca manager în cadrul Unifarm SA.

Întreaga investigație jurnalistică, pe site-ul Libertatea.

Foto: Pixabay

Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro. Ajută-ne să scoatem adevărul la lumină!