Sinecură bănoasă pentru fostul deputat PNL, Mihai “Mișu” Voicu: Membru în CA la CET Grivița
Fostul deputat PNL, Mihai “Mișu” Voicu, a fost numit membru în Consiliu de Administrație a CET Grivița SA, companie aflată în subordinea Consiliului Local Sector 1. Numirea fostului parlamentar s-a făcut ca urmare a unor jocuri politice între partidele PSD, PNL, Forța Dreptei și PMP de la Sectorul 1.
Daniel Ionașcu
3/13/20253 min read


Concret, cele patru partide controlează în acest moment companiile aflate în subordinea Consiliului Local Sector 1, după ce și-au numit reprezentanții în AGA:
- La CET Grivița au fost numiți Alberto Caraian (PSD) și Dragoș Breazu (Forța Dreptei).
- La Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 au fost numiți Florina Isabela Cican (PNL) și Ștefan Cobîrlie (PMP).
Noua AGA de la CET Grivița a decis luna trecută numirea celor trei membri ai Consiliului de Administrație: Ioan-Victor Dogaru (susținut de PSD), Mihai Voicu (susținut de PNL) și Mădălina Țurcanu (susținută de Forța Dreptei).
CET Grivița (Centrala Electrică de Termoficare Grivița) este o unitate de producție a energiei electrice și termice situată în București. Este una dintre centralele termoelectrice care furnizează energie termică pentru rețeaua de termoficare a orașului, asigurând încălzirea și apa caldă pentru locuințe, instituții și agenți economici din anumite zone.
Citește și:
În 2024, Mihai Voicu a participat activ la alegerile locale/ europarlamentare, parlamentare și prezidențiale, alături de George Tuță și Andrei Chiliman. El este secretar general în cadrul organizației PNL Sector 1 și a candidat pe lista PNL pentru Camera Deputaților.
Dosarul penal de la DNA
Mihai Voicu a fost deputat liberal timp de patru mandate (2004-2008, 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020). El a fost trimis în judecată, în decembrie 2017, de procurorii DNA, pentru că, în calitate de președinte al organizației doljene a PNL și ca vicepreședinte la nivel național, beneficiind de ajutorul secretarului general Dan Lucian Ștefan Mogoș, și-ar fi folosit influența și autoritatea pentru a le impune în toamna anului 2012 membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, „în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale”, spunea DNA.
Mai exact, membrii de partid erau puși să plătească sume cuprinse între 5000 și 20.000 de lei pentru a ocupa un loc eligibil. Valoarea totală a ”contribuțiilor” pentru campania electorală s-a ridicat la suma de 290.450 de lei, provenind de la 20 membri PNL.
„Concret, „donațiile” respective condiționau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susținerea politică pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o instituție publică.
Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizației de partid au fost determinați să remită diverse sume de bani (între 5.000 – 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012.
Din această sumă, în realitate au fost folosiți în scopul menționat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însușiți de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA”, mai spuneau procurorii DNA la acea vreme.
În anul în care i-au fost atribuit faptele de către procurori lui Voicu, PNL și PSD se aflau în alianța USL.
Condamnarea și achitarea definitivă
În afară de Mihai Voicu au mai fost condamnați, în luna iunie a anului 2019, Dan Mogoș, fost secretar general al PNL, la 2 ani cu suspendare, Constantin Enea, fost vicepresedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL si reprezentant al SC Coliseum SA, la 3 ani de inchisoare cu suspendare.
Din suma de peste 290.000 lei, Constantin Enea a primit 156.680 de lei pentru a fi folosiți la achizitionarea de materiale promoționale. Din acești bani doar aproximativ 25.000 lei au fost folosiți în scopul menționat, restul fiind însușiți de Enea.
În faza de apel, magistraţii ICCJ au decis, în 2020, cu majoritate de voturi, să îl achite definitiv pe Mihai Alexandru Voicu, în acest caz. În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Constantin-Cosmin Enea sau Dan-Lucian-Ştefan Mogoş.
Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro.

