Se rupe coaliția PSD–PNL–REPER–FD–PMP de la Sectorul 1? George Tuță își umilește public aliații din PMP
Într-o înregistrare video difuzată pe contul său public, primarul Sectorului 1, George Tuță, îi ordonă unui administrator de spălătorie să demoleze construcțiile adiacente pe care le-ar fi ridicat pe domeniul public.
Robert Caragea
7/8/20252 min read


Afaceristul Ioan-Florin Dobre este unul dintre liderii influenți din cadrul PMP Sector 1, susțin surse din interiorul organizației politice.
„Ioan-Florin Dobre este apropiat de liderii PMP Sector 1, Alev- Burhan Ozata și Ștefan-Cristian Cobîrlie, ambii consilieri locali PMP la Sectorul 1. De altfel, el este în relații foarte bune de amiciție cu Cobîrlie, care are un magazin de tip aprozar în vecinătatea acestei afaceri. Atât Dobre, cât și Cobîrlie au relații vechi cu mai mulți agenți din cadrul Poliției Locale Sector 1 și beneficiază de protecție la vârful acestei instituții”, explică sursele citate.
Dialogul lui George Tuță cu Ioan-Florin Dobre
— Sunteți patronul de aici?
— Da.
— Când dați jos?
— Eu am înțeles, am văzut care este cadastrul. Nu este nicio problemă.
— Trebuie să vă restrângeți pe cât aveți proprietatea.
— Da, domnule primar.
Coaliția de la Sectorul 1
În acest moment, în Sectorul 1 funcționează o coaliție formată din cinci partide: PSD, PNL, REPER, Forța Dreptei și PMP. Consilierii locali ai acestor partide votează fără obiecții proiectele lui George Tuță, în schimbul unor favoruri.
„De exemplu, posturi în consiliile de administrație, coordonarea unor instituții subordonate. În disperarea de a izola USR, George Tuță chiar i-a oferit postul de viceprimar lui Iulian Hatmanu, deși REPER are doar doi consilieri locali. Dar, cu ajutorul acestora, el poate trece ușor toate proiectele în Consiliul Local”, explică sursele citate.
PMP, anexa PNL la Sectorul 1
Prin acest gest public, George Tuță nu doar că transmite un semnal de forță în fața coaliției de la Sectorul 1, ci își afirmă și autoritatea în interiorul coaliției, punând PMP la colț.
Umilirea liderilor locali ai acestui partid arată clar cine dictează agenda în Sectorul 1 – iar mesajul pentru partenerii de conjunctură este simplu: puterea reală aparține primarului.
Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro. Ajută-ne să scoatem adevărul la lumină!