Radu Mihaiu susține că parlamentarilor li se decontează cărți de vizită cu foiță de aur: ”Ca să nu facă domnii parlamentari alergie”

Fostul primar al Sectorului 2, în prezent parlamentar, Radu Mihaiu a transmis printr-un mesaj pe Facebook că parlamentarilor li se decontează cărți de vizită cu foiță de aur: ”Ca să nu facă domnii parlamentari alergie”, notează acesta.

Daniel Ionașcu

9/12/20252 min read

Mihaiu explică faptul că i s-a transmis că 100 de bucăți vor costa 310 lei, în timp ce pe piața liberă acestea ar costa între 50 și 100 lei.

La întrebarea de ce sunt atât de scumpe, lui Mihaiu i s-ar fi explicat faptul că acestea sunt lucrate cu foiță de aur.

Mesajul integral

”Azi am fost un pic șocat.

Având destul de multe întâlniri în calitate de președinte al comisiei de tehnologia informației cu diverși actori din industrie, am primit o grămadă de cărți de vizită. Eu nu am de obicei cărți de vizită fizice, prezint QR code-ul de pe telefon și totul se salvează mult mai rapid, electronic, fără hârtii inutile și cărți de vizită care sfârșesc printr-un sertar.

Cu toate astea, văzând că inclusiv actorii mari din industria IT au cărți de vizită fizice mi-am spus ”hai să-mi fac și eu un set, să fie, în caz de nevoie”.

Și am cerut de la comisie o ofertă pentru un set de 100 de cărți de vizită. Azi mi-a venit oferta: 310 lei, se decontează pe protocol.

Trei sute zece. Lei.

Am verificat rapid pe piața liberă, prețurile sunt între 50 și 100 de lei, în funcție de calitate.
Evident, în cabinetul parlamentar au început glumele: ”cu foiță de aur ca să nu facă domnii parlamentari alergie”.

Am întrebat la Parlament de ce costă așa de mult, iar răspunsul a fost absolut șocant: cărțile de vizită chiar se fac cu foiță de aur.

De aia costă 310 lei setul, că sunt cu foiță de aur.

Câteodată, realitatea bate gluma. Cred că rămân la cartea de vizită electronică”.

Citește și:

Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro. Ajută-ne să scoatem adevărul la lumină!