Parcarea-turn de lângă Hala Laminor, cu 77.000 de euro per loc, a primit votul Consiliului Local Sector 3

Parcarea de la Laminor, de tip park&ride, cu 11 niveluri, și 1.895 de locuri de parcare, estimată la un cost de 146 de milioane de euro, poate fi construită de Primăria Sectorului 3, după ce a primit votul consilierilor locali în şedinţa de joi, 29 mai.

Marius Apăvăloaie

5/30/20251 min read

A fost un vot strâns – 15 la 13. Proiectul a fost votat de consilierii PSD, AUR şi PMP, în vreme ce membrii PNL, USR, Forţa Dreptei, REPER şi SENS s-au împotrivit, potrivit Buletin de București.

Licitaţia pentru construirea parcării a fost postată deja în sistemul public de achiziţii, încă de pe 18 aprilie. Din anunţul public reiese că valoarea estimată a lucrărilor este de 92.4 milioane de euro, în neconcordanţă cu suma din proiectul de hotărâre prezentat în Consiliul Local. Nu este limpede dacă finanţarea este preconizată a se face din fonduri europene sau nu.

Primarul Robert Negoiţă transmitea, recent, că se va încerca atragerea de fonduri europene. „Finanţare europeană, nu avem noi bani de aşa ceva!”, declara el, într-un clip filmat pentru reţelele sociale.

Declaraţia este dublată şi de funcţionarii din Primărie, care spun că se încearcă atragerea de fonduri europene, mai ales că e vorba de un parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov.

„Există două posibilităţi de obţinere a finanţării, parţiale sau chiar integrale”, a spus Marius Popescu, directorul de la Investiţii din cadrul Primăriei Sector 3.

Citește articolul complet pe site-ul Buletin de București.

Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro.