George Tuță, contract prin achiziție directă pentru firma actriței Ioana Ginghină, veche membră PNL care l-a susținut în campania electorală din 2024
Secretul succesului! Actrița Ioana Ginghină, membră PNL din 2019 și susținătoare activă a primarului Sectorului 1, George Tuță (PNL), în campania electorală din 2024, a obținut discret un contract atribuit prin cumpărare directă de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1.
Paul Marat
7/29/20253 min read


Societatea MiniArtShow SRL, al cărei asociat unic și administrator este actrița Ioana Ginghină, a semnat în această săptămână un contract cu DGASPC Sector 1 pentru furnizarea unor servicii de divertisment, în cadrul unui proiect promovat mediatic de George Tuță.
Potrivit contractului, societatea trebuie să organizeze 10 spectacole în aer liber, în parcurile din Sectorul 1, pe parcursul derulării proiectului „Sport și joacă în Capitala Capitalei”.
Modul de atribuire a contractului: cumpărare directă;
Valoarea achiziției: 24.200,00 lei (aproximativ 4.776,47 euro).
În anul 2024, Ioana Ginghină s-a remarcat pe rețelele de socializare prin mai multe înregistrări video în care îl susținea pe George Tuță. După ce primarul PNL a preluat funcția, ea a continuat să-l laude și declara:
„În suflet port PNL-ul."
„Când George Tuță m-a invitat să susțin PNL-ul și pe el, ca și candidat al Sectorului 1, aici, în București, am fost onorată.”
„George Tuță este acum la Sectorul 1 și sunt fericită că am pus și eu acolo votul pentru el.”
„Lucrurile se mișcă, lucrurile se schimbă, sper că observați, cei din Sectorul 1. Și da, votul meu de încredere merge la PNL.”
Voia deputat pe lista PNL București
În septembrie 2024, Ioana Ginghină cocheta cu o candidatură pe lista PNL București pentru Camera Deputaților, listă deschisă de Sebastian Burduja. În toate interviurile acordate, ea l-a lăudat pe George Tuță.
„Cel care m-a îndrumat, și pentru care am un respect deosebit și încredere, este primarul de la Sectorul 1, George Cristian Tuță. L-am susținut în campanie, sunt video-uri cu el pe Instagramul meu. Am mare încredere că va face tot ceea ce a promis”, a declarat Ioana Ginghină pentru publicația Fanatik.
„În campania pentru primarii de sector l-am susținut pe actualul primar de la Sectorul 1, George Tuță. Chiar am simțit că merită tot ajutorul meu, dar mi-a fost frică de comentariile negative. Nu am avut. Cred că am deja o comunitate care mă urmărește pentru că are încredere în mine că fac alegeri corecte și cu sufletul împăcat. Asta nu înseamnă că nu pot greși, dar când le fac, le fac pentru că așa simt și nu pentru eventuale avantaje materiale”, declara Ioana Ginghină pentru Cancan.
Un nou exemplu de contracte cu dedicație
Cazul Ioanei Ginghină ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt atribuite contractele publice în Sectorul 1. Achiziția directă semnată cu firma unei membre PNL, susținătoare vocală a primarului George Tuță, poate fi interpretată drept un nou exemplu al practicii în care banii publici ajung la persoane apropiate politic.
Atribuirea acestui contract alimentează percepția că administrația locală favorizează firmele „de casă” sau pe cele controlate de membri PNL.
Citește și:
Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro. Ajută-ne să scoatem adevărul la lumină!





