Firma fostei soții a consilierului de imagine al primarului George Tuță, contracte pe bandă rulantă cu grădinițele din Sectorul 1
Societatea Marbona Consulting a prins din nou lipici la banii comunității Sectorului 1 și a încheiat mai multe contracte cu grădinițele din Sectorul 1. Firma este deținută și administrată de Isabelle- Nancy Bălăcescu, fosta soție a lui Bogdan Pavel, cel care deține brandul “Capitala Capitalei”, fost viceprimar al Sectorului 5 și fost membru al partidelor PSD, PP-DD și PNL, care ocupă în prezent poziția informală de consilier de imagine al primarului PNL, George Tuță.
Paul Marat
4/2/20254 min read


Din momentul instalării noul primar PNL George Tuță, Marbona Consulting a încheiat mai multe contracte cu unitățile de învățământ din Sectorul 1. Astfel:
15 noiembrie 2024- Grădinița nr. 52- Excursie recreativă preșcolari și elevi “La Arțar”. Cumpărare directă: 21.400 lei (4.300,73 euro);
15 noiembrie 2024- Grădinița nr. 52- Atelier creație tematic “Atelierul lui Moș Crăciun”. Cumpărare directă: 8.500,00 lei (1.708,23 euro);
18 noiembrie 2024- Grădinița nr. 116- Atelier creație tematic “Atelierul lui Moș Crăciun”. Cumpărare directă: 12.750,00 lei (2.562,04 euro);
18 noiembrie 2024- Grădinița nr. 116- Atelier Cooking Creativ “Turtă Dulce”. Cumpărare directă: 9.000 lei (1.808,50 euro);
18 noiembrie 2024- Grădinița nr. 52- Curs instruire- “Stresul organizațional și managementul acestuia”. Cumpărare directă: 8.050,00 lei (1.617,60 euro);
18 noiembrie 2024- Grădinița nr. 52- Curs Interactiv- “Mă simt stresat... ce pot să fac?”. Cumpărare directă: 6.000,00 lei (1.205,67 euro);
5 decembrie 2024- Grădinița nr. 116- Curs- “Diversitate, incluziune și discriminare”. Cumpărare directă: 7.028,65 lei (1.412,23 euro).
11 decembrie 2024- Grădinița nr. 116- Curs instruire- “Stresul organizațional și managementul acestuia”. Cumpărare directă: 5.950,00 lei (1.196,97 euro).
Viceprimarul lui Marian Vanghelie, în 2008
Firma Marbona Consulting a fost înființată în anul 2008 și care ca principal obiect de activitate “activități ale tur-operatorilor”. De-a lungul timpului, societatea a avut mai multe contracte cu instituții ale administrației locale: Poliția Locală Sector 1 (cursuri), evenimente pentru preșcolarii și cadrele didactice de la grădinițele nr. 52, 116, 222, Consiliul Județean Ilfov (deplasări la Bruxelles) sau Primăria Sectorului 2 (conferințe de promovare).
Isabelle- Nancy Bălăcescu este asociat unic și administrator. Ea a fost căsătorită cu Pavel Bogdan, în prezent consilierul de imagine al primarului George Tuță.
Traseist politic, din 2008
În 2008, în momentul înființării companiei, Bogdan Pavel ocupa poziția de viceprimar al Sectorului 5, condus de Marian Vanghelie (PSD).
În 2012, Bogdan-Virgiliu Pavel a fost ales consilier local la Sectorul 1, pe listele Partidului Poporului- Dan Diaconescu. S-a mutat rapid apoi la liberali, unde a ocupat funcții de conducere în organizația din Sectorul 1: CEx și Biroul Politic al PNL Sectorul 1.
(În 2015, Bogdan Pavel era consilier local la Sectorul 1 și declara dividendele încasate de soția sa de la Marbona Consulting)
A făcut o imagine de “Diamant”
S-a angajat la Primăria Sectorului 1- Direcția Investiții, în timpul mandatului lui Dan Tudorache, care a adus în administrația locală mai multe persoane din anturajul lui Marian Vanghelie. În 2017, a înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) marca “Capitala Capitalei”, pe o perioadă de 10 ani
Bogdan-Virgiliu Pavel s-a ocupat de imaginea lui Dan Tudorache și campanii de presă. În 2020, Dan Tudorache l-a numit director general la Direcţia de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1.
Revocat din funcție de Clotilde Armand
A fost revocat din funcția de director general de Clotilde Armand.
”Direcţia de Utilităţi Publice, Salubrizare şi Protecţia Mediului (DUPSPM) Sector 1 a devenit celebră anul trecut pentru că funcţiona deasupra Biroului Electoral Sector 1. În această direcţie am găsit imediat după terminarea scrutinului din 2020 acele procese verbale în alb şi tot aici s-a refugiat acel consilier PSD cu peste 400 de ce procese verbale. Tot în această direcţie a fost amenajată o sală, cu un panou alb pe care era scris numele secţiilor de vot din sector şi calcule. Pe o foaie erau trecute numele candidaţilor, iar alături se găsea un teanc de procese verbale de la secţiile de votare albe, necompletate. Spaţiul direcţiei era folosit de fostul primar al Sectorului 1 pentru sediu de campanie şi aici modifica procesele verbale cu ajutorul angajaţilor de la Direcţia de Salubrizare. Da, într-o instituţie publică”, declara Clotilde Armand.
După 2021, Bogdan-Virgiliu Pavel a lucrat ca funcționar la DUPSPM Sector 1 și DGASPC Sector 1. Noul primar PNL al Sectorului 1, George Tuță, l-a preluat, din noiembrie 2024, la Primăria Sectorului 1, unde se ocupă de comunicarea sa publică și îl însoțește la evenimentele publice.
Citește și:
Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro. Ajută-ne să scoatem adevărul la lumină!



