Cum a aruncat o primărie un sfert din încasările din taxe pe un spectacol cu laude la adresa primarului

Parangheliile pe bani publici nu au nicio şansă să se oprească. În timp ce PNL şi PSD se ceartă pe banii pentru primării, primăriile la rândul lor se întrec în a-i arunca pe evenimente tot mai inutile.

Marius Apăvăloaie

7/25/20252 min read

De exemplu, aţi auzit de "Cupa Stăniţa" la fotbal? Competiţia a făcut parte din sărbătoarea comunei cu acelaşi nume, situată în judeţul Neamţ, unde unii artişti au ajuns să cânte şi pentru numai câteva persoane, relatează Antena 3.

Locuitorii comunei Stăniţa, aflată la 20 de kilometri de oraşul Roman, au început ziua cu un meci de fotbal, în cadrul unei competiţii de care nici Google nu a auzit – "Cupa Stăniţa". Echipă locală, Stejarul Stăniţa, s-a înfruntat cu rivalii pe terenul de sport din mijlocul pădurii. Şi, odată ce au încheiat cu asta, a început spectacolul, conform sursei citate.

Puţinii spectatori s-au bucurat de primii artişti, pentru cei 300 de euro plăţiţi pentru prestaţia lor. Încă 300 de euro au mers şi la fiecare dintre ceilalţi care au urcat pe scenă. Atmosfera nu s-a încins nici când au ajuns ansamblurile folclorice pe scenă. Oamenii au trecut nonşalanţi prin faţa artiştilor, fără să fie impresionaţi.

Au venit și lideri politici locali

Abia când a început concertul lui Alexandru Brădăţan lumea s-a schimbat. În faţa scenei s-au strâns sătenii să se bucure de spectacol. A şi costat 1.200 de euro, totuşi, de 4 ori mai mult decât pentru ansamblurile şi artiştii precedenţi.

Cu cât spectacolele au devenit mai vibrante, cu atât oamenii au început să se apropie mai mult de scenă. Cel puţin doi dintre ei. Evenimentul a fost atât de important, încât vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei a străbătut 85 de kilometri să ajungă acolo. A făcut-o pentru că administratorul judeţului, Lucian Micu, avea nevoie de o prezentare.

"Îl invit la cuvânt pe Lucian Micu. Administratorul public al judeţului. Fostul primar destoinic al municipiului Roman. Şi un om minunat! Vă salut şi eu!", a spus Ion Asaftei, vicepreşedintele CJ Neamţ.

Laude la adresa primarului

Lucian Micu a vorbit un minut şi 20 de secunde la eveniment. Mai mult de jumătate din acest timp a fost folosit pentru laude la adresa primarului din Stăniţa.

"Domnul primar s-a pregătit cum trebuie în comunitatea dumneavoastră pentru un astfel de eveniment. Vă doresc mult succes în continuare. Mult succes în activitatea dvs, domnule primar. Aveţi în continuare în domnul preşedinte Daniel Harpa, în echipa de la Consiliul Judeţean, în echipa parlamentară a Partidului Social Democrat, aveţi tot sprijinul de care aveţi nevoie pentru dezvoltarea comunităţii", a declarat Lucian Micu, administrator public al Neamţului.

În total, doar din datele adunate de pe SICAP şi SEAP, pentru spectacol s-au cheltuit cel puţin 8.000 de euro. Asta în condiţiile în care în comună se adună, din toate taxele şi impozitele pe proprietate, în jur de 36.000 de euro anual. Adică fix pentru patru zile de spectacole. În schimb din subvenţiile de la stat, sumele defalcate din TVA şi cotele defalcate din venit intră în bugetul comunei aproape 500.000 de euro.

Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro.