Ciocoism PNL în Primăria Sectorului 1: Șoferi și mașini la scară pentru consilierele lui George Tuță
În timp ce liderii PNL cer sacrificii de la cetățeni, vor să taie cheltuieli, îngheață salarii și anunță restricții bugetare „pentru binele țării”, la Sectorul 1 clientela politică liberală prosperă.
Robert Caragea
6/3/20252 min read


Cel puțin două apropiate ale primarului PNL, George Tuță, trăiesc confortabil pe banii publici, fiind aduse și duse zilnic cu mașina instituției, ca niște veritabile privilegiate ale noii epoci de ciocoism marca PNL, în Sectorul 1.
Potrivit unor avertizori de integritate din cadrul Primăriei Sectorului 1, șefa de cabinet a lui George Tuță, Oana Mortasifu, și Ioana-Alina Stoica (foto) beneficiază de transport la scară în fiecare dimineață și seară, într-un autoturism al primăriei, condus de un șofer plătit din bani publici.
„Sunt zile în care un șofer stă și până la ora 21.00, doar ca să o ducă pe una dintre ele în comuna Jilava, acolo unde locuiește. Iar dimineața o ia de la capăt. Este bătaie de joc, iar fișele de traseu ale șoferilor sunt atent monitorizate. Tratează șoferii ca pe propriii servitori – trebuie să fie mereu la ordinele lor. Șoferii nu au curaj să spună nimic. Este o mizerie ce li se face. În plus, Sindicatul „Sector 1 de Verde”, condus de Lavinia Ionescu, știe despre această situație jenantă, dar nu face nimic.”, ne-a spus un avertizor public, sub protecția anonimatului.
Toate acestea se întâmplă în timp ce oficialii statului, la nivel guvernamental, se străduiesc – cel puțin declarativ – să repare risipa publică. La nivel central, PNL cere reduceri bugetare drastice „pentru a ține deficitul în frâu”, dar în teritoriu pare să aplice o logică feudală: austeritate pentru fraieri, privilegii pentru ai noștri.
Situația nu este singulară, dar e emblematică pentru stilul de guvernare promovat în ultimii ani: un amestec de ipocrizie politică și aroganță administrativă. În timp ce românilor li se cere să „strângă cureaua”, unii trăiesc mai bine ca niciodată, conectați direct la prizele bugetului de stat și local.
Mașină de partid, nu de primărie
În teorie, mașinile instituției ar trebui folosite exclusiv pentru interes public. În practică, sunt transformate în vehicule de partid, puse la dispoziția consilierilor și „doamnelor de încredere” ale lui George Tuță.
Rămâne întrebarea: câți astfel de „mici boieri locali”, plimbați cu șofer din banii publici, plătim zilnic, în timp ce ni se cere să acceptăm impozite mai mari, salarii înghețate și servicii publice în declin?
Ce spune legea
Potrivit legislației în vigoare, inclusiv HG nr. 138/2017 privind normele de utilizare a autovehiculelor aparținând instituțiilor publice, acestea pot fi folosite exclusiv în scopuri de serviciu, pe trasee și în intervale orare clar stabilite.
Utilizarea unui autoturism de serviciu pentru transportul la și de la domiciliu nu este permisă decât în cazuri temeinic justificate, aprobate prin acte administrative clare, precum dispoziții scrise ale conducătorului instituției. Chiar și în astfel de cazuri, utilizarea trebuie consemnată zilnic în foile de parcurs, cu justificări concrete și semnături.
Transformarea șoferilor instituției în „personal auxiliar” pentru apropiatele primarului, în afara cadrului legal și fără justificare profesională, poate fi considerată abuz în serviciu, risipă de fonduri publice sau chiar conflict de interese, dacă este vorba de persoane apropiate politic sau personal.
Follow The Money este o publicație independentă și ne bazăm pe informații verificate pentru a aduce cititorilor noștri subiecte relevante și de interes public. Dacă ai un pont, o informație importantă sau un subiect care merită investigat, ne poți scrie la contact@followthemoney.ro.